Cazul adolescentelor dispărute | Gheorghe Dincă și-a recunoscut ambele crime / Principalul suspect le-a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele / Un inel al Alexandrei a fost găsit într-un butoi / Noi date din anchetă: Cel puțin o victimă a fost aruncată în râul Olt / Procurorii au extins cercetările în cazul lui Georghe Dincă pentru omor calificat – FOTO / VIDEO

Cazul adolescentelor dispărute | Gheorghe Dincă și-a recunoscut ambele crime / Principalul suspect le-a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele / Un inel al Alexandrei a fost găsit într-un butoi / Noi date din anchetă: Cel puțin o victimă a fost aruncată în râul Olt / Procurorii au extins cercetările în cazul lui Georghe Dincă pentru omor calificat - FOTO / VIDEO
Publicat: 29/07/2019, 11:19

ORA 21:40Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat, au anunțat procurorii DIICOT duminică seara.Anchetatorii au anunțat că au găsit oase și dinți în cenușa din curtea sa.

ORA 21:05Scafandrii care căutau probe în lac s-au retras. Un inel al Alexandrei a fost găsit în butoi

Scafandrii chemați să caute probe în lacul din apropierea casei lui Gheorghe Dincă s-au retras fără să găsească noi indicii. Într-un butoi a fost găsit un inel ars care pare să aparțină Alexandrei, tânăra de 15 ani dispărută de miercuri.

Căutările în lac au fost sistate după lăsarea întunericului.

Citește continuarea…

ORA 20:05Gheorghe Dincă a fost adus din nou la sediul DIICOT, după ce a primit îngrijiri medicale în Arest

Gheorghe Dincă, autorul crimelor de la Caracal, a fost adus din nou, duminică seara, la sediul DIICOT Craiova, la audieri, după ce a primit îngrijiri medicale în Arest, pentru că i s-a făcut rău în timpul declarațiilor.

ORA 20:00Cazul din Caracal | Protest în fața ministerului de Interne. Manifestanții strigă: „Poliția este complice în afacerile de trafic de ființe umane” / „Poliția Ucide”

Circa 100 de persoane participă duminică seara la un miting organizat în fața ministerului de Interne, la inițiativa organizațiilor de apărare a drepturilor femeilor, protestatarii scandând „Poliția Ucide”.

ORA 19:30Noi date șocante din ancheta de la Caracal: Cel puțin o victimă a fost aruncată în râul Olt

Cel puțin una dintre victimele criminalului Gheorghe Dincă a fost aruncată în râul Olt, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, anchetatorii identificând rămășițe umane arse lângă apă. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre trupul Luizei, fata dispărută în aprilie.

ORA 19:00STS se laudă cu modernizarea sistemelor, la 4 zile de la momentul în care a furnizat locații greșite

Serviciul de Telecomunicații Speciale a remis un comunicat de presă în care menționează demersurile pe care instituția le-a făcut pentru îmbunătățirea preciziei localizării unui apelant, nominalizând dezvoltarea aplicației 112. STS a fost acuzat de polițiști că a furnizat locații greșite la Caracal.

ORA 18:50Manifestații la Chișinău în semn de solidaritate cu victimele de la Caracal

Mai multe persoane au participat duminică la manifestații în fața Ambasadei române de la Chișinău, în semn de solidaritate cu protestele care au avut loc în România în urma cazului fetelor dispărute la Caracal, relatează site-ul agenției Unimedia.

ORA 18:25 Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete pe care le-a sechestrat. Dincă și-a recunoscut duminică, la prânz, faptele.

ORA 18:20Gheorghe Dincă, dus la Arest, pentru că i s-a făcut rău la audieri

Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și Luiza, a fost scos din sediul DIICOT Craiova, unde era audiat, duminică, pentru că i s-a făcut rău. Audierea a fost întreruptă și se va relua la ora 20.00, iar Dincă a fost dus în Arest unde primește îngrijiri medicale.

Gheorghe Dincă a fost scos din sediul DIICOT Craiova, unde se desfășurau audieri după ce bărbatul a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și Luiza.

Citește continuarea…

ORA 17:10Poezia cutremurătoare făcută de un jandarm, după cazul Caracal: Pe criminal nu-l pedepsiți. Dreptate nu se face-n închisoare / Lăsați-l doar o noapte cu părinții. Și dreptul s-apeleze 112

Reacție neașteptată din partea unui jandarm, subofițer MAI, după cazul din Caracal. Florin Tudoran a scris o poezie legată de criminal, în care spune că dreptatea se poate face dacă acesta este predat părinților. Mai mult, jandarmul critică sistemul 112, care nu a salvat-o pe Alexandra.

ORA 16:50Crimele din Caracal. Dincă Gheorghe a dat detalii despre modul în care le-a ucis pe cele două adolescente și unde s-au întâmplat ororile

Avocatul din oficiu al lui Dincă Gheorge a confirmat duminică faptul că principalul suspect a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra și Luiza, dar apărătorul nu a vrut să dea detalii. Marți se va judeca recursul la măsura arestării preventive.

Citește continuarea…

ORA 16:30 Femeie din Caracal, luată la ocazie de Dincă: Nu am crezut niciodată că acest individ este criminal

O femeie din Caracal, instructor la Școala de Arte și Meserii în comuna Alexandrei, Dobrosloveni, spune că a mers de câteva ori la ocazie cu Gheorghe Dincă, pentru că „părea un om bătrân, serios”. Instructorul este îngrozit că a avut de-a face cu un criminal și spune despre Alexandra că era curajoasă.

ORA 16:15IPOTEZA lui Valeriu Șuhan, fost polițist: Mi-e teamă că a comis mai multe crime

Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă, suspectul care duminică a recunoscut că a comis două crime, ar putea avea la activ mai multe omoruri. Potrivit lui Șuhan, anchetatorii trebui să găsească acum cadavrele.

ORA 16:05Momente emoționante la poarta criminalului. 100 de oameni s-au strâns la locul crimei

Momente emoționante la poarta criminalului, acolo unde a ajuns familia Luizei, una dintre fetele ucise de Gheorghe Dincă. Circa 100 de oameni stau în fața porții, acolo unde ancheta continuă cu criminalul în interiorul casei.

„Așa simplii cum suntem am crescut-o, am dat-o la licu și a fost un exemplu. Doamne”, plânge bunica Luizei, fata dispărută în aprilie.

ORA 15:10Cumpănașu, unchiul Alexandrei: Va fi o luptă pe care o voi duce de a investiga în fiecare județ

Alexandru Cumpănașu, președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României și unchi al Alexandrei, a declarat, după ce Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe fata de 15 ani, că va contimnua lupta pentru a îndepărta din sistem toți corupții și incompetenții.

„Nu există confirmarea ADN, dar recunoașterea faptelor de acest nenorocit, duce spre conturarea uciderii Alexandrei. Va fi o luptă pe care o voi duce duce singur sau cu oricine pentru a târâi pe jos toți șefii de inspectorate, toți procurorii, judecătorii, STS, de a investiga în fiecare județ câți nermernici mai sunt de a reforma sistemul.”

Citește continuarea…

ORA 15:00Momente tensionate la poarta lui Gheorghe Dincă, după ce și-a recunoscut ambele crime

Momente tensionate au loc la poarta casei lui Gheorghe Dincă, după ce acesta și-a recunoscut ambele crime. Mama Luizei și bunicul acesteia au leșinat. „Ce păziți domnule, un criminal păziți?”, au strigat oamenii către forțele de ordine.

Oamenii aflați la poarta casei lui Gheorghe Dincă au devenit nervoși în momentul în care s-a aflat că acesta și-a recunoscut ambele crime.

Mama și bunicul Luizei au început să lovească în poarta păzită de forțele de ordine.

Citește continuarea…

ORA 14:50Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul adolescentelor dispărute, și-a recunoscut ambele crime

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, în urmă cu puțin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru Mediafax.

ORA 14:20Luni începe analiza rămășițelor umane de la Caracal la INML. Analiza ADN poate dura două săptămâni

Rămășițele umane găsite la locuința suspectului de crimă de la Caracal au ajuns la Institutul de Medicină Legală din București, iar luni diminață va începe analiza lor, în prezența organelor de anchetă. Se va analiza AND-ul și se va face un examen antropologic, spun reprezentanții INML.

„Probele de la Caracal au ajuns la noi, la INML. Sunt mai multe colete, sunt sigilate, și nu le desigilăm decât în prezența organelor de anchetă, luni dimineață. Au venit în lăzi frigorifice, și în momentul acesta sunt în frigidere. Sunt în custodia noastră din noaptea de sâmbătă”, au declarat reprezentanții INML, pentru Mediafax.

Citește continuarea…

ORA 14:15Procuror DIICOT, la Caracal: Sunt gropi adânci în care se poate intra să repari o mașină suspendată – VIDEO

Gropi adânci sub care se poate intra pentru a repara o mașină suspendată, o bârnă în locul unde pare să fie un garaj, copaci, animale, camioane de haine vechi – așa arată curtea lui Gheorghe Dincă, descrisă de procurorul șef adjunct DIICOT. „Colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.

Procurorul șef adjunct al DIICOT a descris, la Caracal, cum arată curtea suspectului Gheorghe Dincă, spunând că fiecare lucru trebuie analizat, dar ancheta este dificilă. „În acest moment colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.

„Nu pot să vă descriu. Sunt copaci, sunt animale, sunt lucruri aruncate unele peste altele, sunt camioane de haine vechi, care trebuie luate la mână și analizate, sunt gropi, nu știu de ce săpate. A fost atelier auto aici. Sunt lucruri îngrămădite, obiecte care nu ar avea ce să caute acolo. Vă dau un exemplu: o bârnă de lemn suspendată pur și simplu. Sunt lucruri care trebuie analizate, cercetarea la fața locului trebuie făcută în condiții legale”, a spus Hosu.

Citește continuarea…

ORA 14:05Raed Arafat anunță modificarea legii: Când ai sunat la 112 ți-ai dat acordul că vei fi localizat

Șeful Departamentului de Urgență Raed Arafat a anunțat duminică, urmare a cazului de la Caracal, că este nevoie de modificări legislative, care speră să fie făcute într-o lună, atât legat de localizarea imediată prin apelul la 112, cât și legat de modernizarea sistemului, în ciuda contestațiilor.

ORA 13:40Cazul Caracal și protocoalele secrete. „Ce lege permite SRI să facă astfel de localizări?”

Cazul de la Caracal a adus din nou în discuție protocoalele secrete încheiate între parchete și SRI, unii procurori susținând că rezultatul este o consecință a anulării acestora. Pe de altă parte,sunt magistrați care spun că este folosită tragedia pentru a justifica protocoale nelegale.

„Nu avea nevoie de protocol si procurorul poate coopera cu serviciile. Procurorul de caz este cel care a greșit fundamental. Nu e nevoie de protocoale să colaboreze. În acest caz SRI nu a fost mobilizat în acest caz. Poate cel mult Directia de Informații a MAI. Rețeaua informativă a fost la pământ”, a declarat Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, președinte al Coaliției pentru Modernizarea României

Declarațiile vin în comtextul declarațiile din ultimele zile, potrivit cărora lipsa protocoalelor secrete ar fi dus la localizarea târzie a Alexandrei.

Citește continuarea…

ORA 13:00Un procuror al Secției de Investigare a Magistraților se va întâlni cu tatăl Alexandrei

Un procuror al Secției de Investigare a Infractiunilor din Justiție se va întâlni în cursul zilei de luni cu tatăl Alexandrei, au declaat surse apropiate anchetei pentru Mediafax.

„Faptul ca mâne la Caracal se va deplasa un procuror specializat în anchetarea magistraților din cadrul Secției de Investigare a Infractiunilor din Justitie este un lucru binevenit. Vor fi audiați pe rând procurorii, judecătorii și toți politiștii astfel încât să iasă la iveala tot adevărul. Eu nu intru în dezbateri pro și contra SIIJ. Este foarte bine că vin și anchetează”, a declarat unchiu Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președinte al Coaliției pentru Modernizarea României, pentru Mediafax.

Surse apropiate anchetei au declarat că un procuror va ajunge luni la Caracal pentru a verifica modul în care au acționat procurorii.

ORA 12:30DIICOT nu exclude posibilitatea ca suspectul în cazul Caracal să fi avut complici

DIICOT nu exclude posibilitatea ca suspectul principal în cazul Caracal să fi avut complici, spune procurorul șef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.

Întrebată dacă ne putem aștepta inclusiv la eventuali complici ai lui Gheorghe Dincă, Georgiana Hosu a răspuns „Până la urmă, haideți să nu înlăturăm nicio cale pe care am putea merge și nicio posibilitate de a ancheta lucrurile și poate reușim pe parcurs să ne dăm seama”.

Citește continuarea…

ORA 12:20Suspectul din Caracal își susține nevinovăția/ Avocat: Sângele din curte e de natură animală – VIDEO

Bogdan Alexandru,avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, spune că nu sunt probe noi găsite în ultimele 24 de ore,iar sângele din curte este de natură animală. Mai mult, apărătorul spune că procurorii au încercat insistent să afle despre Alexandra de la suspect, dar acesta susține că nu știe nimic.

„Este o placă ce se vedea și pe imagini și pe care era sânge. Dar specialiștii spun că e de natură animală, dânsul are aici păsări, nutrii. (…) Au încercat (n.r.: procurorii) să afle în mod insistent și a spus de fiecare dată că nu știe, nu sunt urme vizibile”, a declarat avocatul Bogdan Alexandru.

Acesta a afirmat că au fost ridicate trei telefoane mobile ale suspectului. Legat de urmele umane găsite de anchetatori: „Nu a oferit date. A spus doar că e nevinovat”.

Citește continuarea…

ORA 12:00Mama Luizei, despre răspunsul primit de la autorități: Au spus că poate a plecat cu un Făt-Frumos

Monica Georgeta Melencu a povestit, duminică, la Caracal, despre răspunsurile primite de la autorități, atunci când se ducea să întrebe dacă se mai știe ceva de fiica ei, dispărută în 14 aprilie. Femeii i s-a spus că poate Luiza a plecat cu un Făt-Frumos, fata fiind majoră.

Mama Luizei a dezvăluit, presei, că atunci când mergea să întrebe la poliție și DIICOT dacă se mai știe ceva de fiica ei, dispărută în 14 aprilie, din Caracal, în condiții similare cu Alexandra, i se spunea că, fiind majoră, poate a plecat cu un Făt-Frumos.

„Ținând cont că are 18 ani spuneau că poate e plecată de bună voie. Acesta era răspunsul până acum. Trei luni de zile. În ultimul timp au spus că poate Luiza e plecată de bună voie. Răspunsul ăsta l-am tot primit, că Luiza e plecată cu un Făt-Frumos, asta au spus”, a spus Monica Georgeta Melencu, mama Luizei.

Citește continuarea…

ORA 11:55 Unchiul Alexandrei: O vecină a ieșit în stradă să le spună polițiștilor de țipete. A fost trimisă la culcare / Politicienii să nu se urce pe cazul Alexandrei, pentru că mă urc eu cu picioarele pe ei

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției pentru Modernizarea României spune că o vecină ar fi vrut să le spună polițiștilor de țipetele pe care le-a auzit în casa lui Gh.Dincă, dar a fost trimisă la culcare. Cumpănașu a negat că aceasta a sunat la 112, așa cum s-a vehiculat.

„Nu există acel apel, există o ieșire în stradă a vecinei care a fost adresată polițiștilor care a sesizat țipete, dar a fost trimisă la culcare de polițiști”, a spus Alexandru Cumpănașu, într-o intervenție TV.

Unchiul Alexandrei nu exclude ca Gheorghe Dincă să fi avut complici.

Citește continuarea…

ORA 11:20Unchiul Alexandrei: Primele rezultate ADN confirmă că fata a fost în mașină

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, spune că primele rezultate ale probelor ADN confirmă faptul că fata de 15 ani a fost în mașina lui Gheorghe Dincă. Acesta a declarat că este vorba de fire de păr și de scociul cu care i-a fost lipită gura.

Citește continuarea…

ORA 11:15Protestatarul #rezist Sandi Matei a turnat ketchup pe scările MAI: „E sângele fetelor de la Caracal”

Unul dntre liderii Rezist, Sandi Matei, a turnat, sâmbătă seară, ketchup pe scările Ministerului de Interne. Protestatarul spune că lichidul de culoare roșie simbolizează sângele fetelor de la Caracal, „vărsat din cauza polițiștilor”.

Citește continuarea…

ORA 11:10 DIICOT: Este o locație foarte mare care trebuie luată la milimetru

Procurorul șef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, spune că ancheta în cazul Caracal este dificilă deoarece este vorba despre o locație foarte mare „care trebuie luată la milimetru”. „Nu cred că se putea mai mult decât atât, mergem pe toate pistele”, a afirmat Hosu.

Întrebată dacă s-au găsit dovezi care să contureze ipoteza unei crime, Georgiana Hosu a răspuns că „s-au făcut pași, însă informațiile care apar în cadrul anchetei fac foarte mult rău rudelor și oamenilor care sunt foarte apropiați de cele două victime. Haideți să încercăm să transmitem toate datele, dar să fim și oamenii în același timp”.

Citește continuarea…

ORA 11:00 Primarul din Dobrosloveni face declarații uluitoare: Oamenilor le e teamă să sune la 112. Comuna Alexandrei nu are Poliție după 16.00

În comuna de unde provine Alexandra, fata răpită în Caracal, nu există Poliție după ora 16.00, iar postul e închis și în weekend. În caz de nevoie, oamenii sună la 112, iar un echipaj poate ajunge și în aproximativ 30 de minute de la apel, susține primarul din Dobrosloveni.

Primarul comunei Dobrosloveni, Gheorghe Tudorașcu, a declarat că, din 2009, în comuna pe care o conduce postul de poliție este închis în weekend, iar în cursul săptămânii funcționează doar până la ora 16.00.

„În fiecare zi, la ora 16.00, toți lucrătorii care sunt pe timpul zilei, 3,4, pleacă acasă. Sunăm la 112 și se trimite un echipaj de la Osica, unde este permanență. Dacă prind barieră CFR la Fălcioiu ajung și în peste 30 de minute. Totul e închis și în weekend. Înainte erau lucrători permanent, era mai liniște. Înainte de 2009″, a declarat Tudorașcu.

Citește continuarea…

ORA 10.40Unchiul Alexandrei: Pas cu pas să rupem caracatița. Șeful STS trebuie să fie demis

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca șeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgență ca urmare a cazului de la Caracal. Șeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare.

„În acest moment cer tuturor cetățenilor României sprijinul pentru ca mâine șeful STS să fie demis. În acest sens am lansat o campanie pe Facebook. Mă interesează ca aceste capete să cadă. Mâine va fi audiat șeful STS în Comisia de Apărare, care s-a trezit din somnul de veci…”

Citește continuarea…

ORA 10.30Inspecția Judiciară s-a sesizat după scrisoarea unei acociații

Inspecția Judiciară s-a sesizat în legătură cu divulgarea unor informații confidențiale dintr-un dosar aflat în curs, în ceea ce privește scrisoarea deschisă a Asociației pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), unele dintre precizări fiind infirmate de Poliție.

Reprezentanți ai Inspecției Judiciare au declarat, pentru Mediafax, că vor verifica situația și vor anunța în cursul zilei de luni măsurile luate, în contextul apariției, în spațiul public al scrisorii Asociației pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP).

Citește continuarea…

Știrea inițială

Gheorghe Dincă a fost adus cu o dubă a Poliției, acesta aflându-se în custodia forțelor de ordine în baza unui mandat de arestare emis sâmbătă de Tribunalul Olt.

Pentru a evita vreun conflict, în fața casei se află mai mulți polițiști.

Scafandrii nu au găsit sâmbătă, în lacul aflat la circa un km distanță de casa lui Gheorghe Dincă, decât resturi animale, fără a identifica vreo urmă a unei crime.

Totodată, suspectul a fost adus la casa de la ieșirea din Caracal, acolo unde a fost martor la percheziții circa 7 ore. Audierile la fața locului vor fi reluate duminică, a confirmat DIICOT.

În fața anchetatorilor, suspectul nu își recunoate faptele. Spune doar că a făcut foc pentru a se feri de țânțari. În cenușa aflată într-un butoi metalic din curtea casei, anchetatorii au găsit mai multe fragmente de oase calcinate și 21 bucăți dinți de natură umană, iar în mașina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.

Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în fața casei suspectului huiduind anchetatorii pentru modul în care au acțional și pe Gheorghe Dincă.

Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reușit să sune de trei ori la 112, unde a anunțat că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au ajuns după 19 ore la locația suspectului, acuzând STS că a dat date greșite privind localizarea și că nu au avut mandat să intre. Pe de altă parte, într-un raport al procurorului de caz se arată că mandatul a fost dat la 3.00 noaptea, dar polițiștii au acționat la 6.00 dimineața pentru că nu era echipă la muncă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor